Scriitoarea britanică Tania Hershman şi-a făcut debutul în poezie cu volumul Terms and Conditions (2017), după ce, ani la rând, a scris proză scurtă şi foarte scurtă. Cu o pregătire academică în matematică-fizică şi după ce, vreme de treisprezece ani, a profesat ca jurnalistă specializată în „ştiinţă şi tehnologie”, Tania Hershman a revenit la o pasiune timpurie de-a sa, urmându-şi vocaţia de scriitoare. Cu o lucrare doctorală în scriere creativă, inspirată de fizica particulelor, şi coordonatoare a platformei de proză scurtă „ShortStops”, Tania Hershman este o autoare prolifică, care a adus în peisajul literar (nu doar britanic) insolitul documentării ştiinţifice.
În opinia criticului Peter Reynard, colecţia Terms and Conditions este un amalgam de ficţiune şi realitate, care vorbeşte despre „nesiguranţă versus control asupra viitorului nostru, într-o lume copleşită de informaţii, care se deplasează rapid în atât de multe direcţii”.
În interviul pe care mi l-a acordat, Tania Hershman a vorbit, printre altele, despre momentul – crucial pentru creaţia sa – în care a descoperit poezia, despre mantra ei scriitoricească („eliberare prin constrângere”), despre recuperarea adevărurilor sau observaţiilor ştiinţifice în ficţiune şi, nu în ultimul rând, despre bucuria de a asculta părerile cititorilor săi.
***
Dana Pătrănoiu: Ce ne puteți spune despre titlul volumului dumneavoastră de poezie, Terms and Conditions? În aceeaşi paradigma semantică aţi inclus şi denumirile secţiunilor componente – data control, warranties & disclaimers, privacy policy. Considerați că sintagma „termeni și condiții” este reprezentativă pentru interacțiunile sociale, pentru relaţiile interumane din zilele noastre?
Tania Hershman: Am să fiu onestă şi voi răspunde că editoarea mea este cea care a ales titlul cărții. Acesta a fost împrumutat dintr-o poezie din colecție, dar preferinţa mea s-ar fi îndreptat spre un titlu mai lung, cu o sonoritate mai stranie – aşa cum procedez în cazul nuvelelor şi povestirilor. Am încredere însă în flerul editoarei Jane Commane, care a considerat această alegere mai potrivită. După ce am stabilit titlul, am început să titrez secțiunile.
În general, nu am un mesaj pe care ţin să-l transmit cititorilor şi nici o temă pe care îmi construiesc colecţiile de povestiri sau de poezii. De când mi-a apărut primul volum, în 2008, iar cititorii au început să-mi spună ce înţeleg din povestirile mele, am învăţat să renunţ la propriile mele păreri despre ce scriu. Odată ce o carte porneşte în lume, nimic nu mai ţine de mine – şi, de fapt, cred că este o reuşită dacă semnifică altceva de la cititor la cititor şi, mai ales, ceva diferit decât pentru mine. Nu există un mod corect şi altul greșit de a citi, de a recepta o poveste, iar mie îmi place să ascult părerile celorlalţi.
Revenind la întrebare – titlurile secţiunilor au fost alese pentru a se potrivi cu cel al cărţii şi pentru a le oferi cititorilor un răgaz, un mic spaţiu de respirație, după o cavalcadă de poeme scurte.
În privinţa interacţiunilor sociale din zilele noastre, nu sunt sigură că le putem defini cu exactitate, dar aș spune că trăim un fel „eliberare prin constrângere” – ne ţinem în viaţă (pe noi şi pe ceilalţi) prin ceea ne împiedicăm să facem. Întâmplător, „eliberare prin constrângere” este şi mantra mea preferată în procesul creativ.
D.P.: Acel Baby din poezia care deschide volumul adoră să colecteze chipuri – este aici o metaforă a trecerii noastre prin viaţă, văzută ca o „acumulare (colectare) de informaţii”. Care ar fi povestea poemului pe care îl dedicaţi unei anume Helen? Și o altă întrebare: credeți că fluxul masiv de date la care suntem expuşi astăzi ne face mai înțelepți sau mai confuzi – „știind și neştiind unde sau de ce” mergem?
Tania Hershman: Nu e o mare poveste de viaţă în spatele poemului. Minunata poetă şi prozatoare Helen Dunmore îmi era prietenă, am făcut parte din clubul de poezie lunar, pe care îl înfiinţase la Bristol, unde locuiam.
Helen a murit în urmă cu 3 ani, dar când încă mai putea să iasă din casă, a reușit să vină la o lectură de poezie, unde eu am citit proaspătul Baby. Mi-a scris apoi un email în care îmi spunea cât de mult îi plăcuse poemul. Nu a apucat să vadă întreaga colecţie Terms and Conditions, așa că i-am dedicat acest poem de început. De fapt, nici nu știu dacă aș fi scris atâtea poezii, cât pentru un volum întreg, sau dacă aş face ceea ce fac acum dacă nu ar fi fost Helen şi ceilalţi colegi minunaţi din grupul nostru de lectură.
Inspirația pentru acest poem mi-a venit în timpul unui drum cu metroul prin Londra – oraşul copilăriei mele. Pe scaunul din faţa mea stătea o femeie cu un bebeluş în braţe, iar eu l-am studiat tot timpul, întrebându-mă cum vede lumea, cum reacționează la toate care sunt. E firesc să spui că o fiinţă atât de mică acumulează multe informaţii, nu?
Cred însă că, la un anumit moment dat, trebuie să stăvilim cumva fluxul de informaţii care ne copleşeşte. Eu mă apropii de 50 de ani, ştiu cine sunt, ce îmi place, cum mă situez faţă de anumite lucruri, aşa că aş putea să încetinesc acest şuvoi care vine spre mine, să-l controlez mai bine. Învăţ continuu, dar pot alege ce şi de unde învăţ. Sunt foarte curioasă din fire, dar şi o introvertită, aşa că prea mult timp petrecut pe Twitter (de exemplu), cu fluxul lui continuu de noutăţi, îmi poate provoca blocaje de „sistem”. Este o mare diferenţă între informaţie şi cunoaştere.
D.P.: Creaţiile dvs. sugerează că vă place să călătoriţi. În colecția Terms and Conditions există poeme care indică destinația geografică, ca în „Jerusalem Stone”, sau referinţe (sugerate sau explicite) la calătorii cu avioane sau trenuri. În „Advice for the Traveller” descrieţi o relaţie interesantă, de tip nou, între gazde și oaspeţi (călători, turişti) – ne puteţi spune mai multe despre mesajul acestui poem?
Tania Hershman: Am crescut la Londra, am stat la Ierusalim timp de 15 ani, apoi m-am mutat în Marea Britanie, unde am locuit în 2 orașe în ultimii 10 ani, așa că da, îmi place să călătoresc și sunt fascinată și de mijloacele de călătorie. Mulţi ani la rând am scris doar proză scurtă, apoi am descoperit, cu mare bucurie, poezia – şi odată cu ea faptul că am la dispoziţie o formulă literară prin care pot exprima mai direct experienţele prin care am trecut. Prozele scurte pe care le scriu sunt, cel puțin la suprafață, foarte fictive – spre exemplu, în prima mea carte, există o povestire în care întâmplările sunt văzute şi narate de nişte găini de curte, câteva piese de mobilier şi nişte persoane care nu-mi seamănă în nicio privinţă. Nu m-am simţit niciodată confortabil cu ideea de autobiografie, dar poezia a reuşit să-mi deblocheze această reţinere, mi-a permis să mă folosesc de structura lirică pentru a scrie despre evenimente reale, dar care să semnifice, sper eu, mult mai mult decât simple experienţe personale.
Așadar, „Advice for the Traveller” a pornit de la o întâmplare cât se poate de reală: am căzut, în timp ce mă plimbam printr-un parc, şi am şchiopătat o vreme după aceea. Dar poezia nu vorbeşte despre asta, ci despre interacţiunea dintre persoane, despre comunicare şi lipsa de comunicare – subiecte care mă fascinează dintotdeauna şi pe care le-am abordat şi în a doua mea carte, My Mother Was An Upright Piano, o colecție de proze foarte scurte.
În „Advice for the Traveller” am dat preocupărilor mele pentru relaţiile interumane o valenţă nouă, o întorsătură suplimentară, vorbind despre interacţiunea dintre doi străini, într-o ţară străină doar unuia dintre cei doi, şi despre perspectiva pe care ne-o deschide un act neaşteptat de bunătate.
D.P.: Cum v-au influenţat pregătirea dumneavoastră ştiinţifică și profesia de jurnalist în arta scrisului? Ce „abilități” deprinse din studiul matematicii şi practica jurnalistică v-au fost de folos în timpul procesului creativ?
Tania Hershman: Da, la şcoală m-au atras ştiinţele riguroase, aşa că mi s-a părut firesc să-mi continui studiile în domeniile matematică şi fizică. Abia când am ajuns la universitate mi-am dat seama că nu sunt potrivită pentru o carieră ştiinţifică. La un moment dat, mi s-a oferit un post de jurnalist specializat în „ştiinţă şi tehnologie” și m-am gândit că aşa îmi voi putea combina cele două pasiuni – ştiinţa şi scrisul. Sunt o persoană foarte curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să învăț lucruri noi. Lucrând ca jurnalistă, am dezvoltat pasiunea – şi abilitatea – pentru concizie, am învăţat cum să spun lucrurile în cât mai puţine cuvinte, într-un mod cât mai convingător (şi atrăgător, sper). Am lucrat în presa de specialitate timp de 13 ani, dar ceea ce îmi doream tot timpul era să scriu ficțiune, în special povestiri scurte (o pasiune timpurie de-a mea). Când am început să învăț cum se scriu poveştile, nu am vrut să las complet deoparte domeniul ştiinţific, m-am gândit că acesta îmi poate folosi cumva ca sursă de inspiraţie. Am tot citit articole şi cărţi cu profil ştiinţific, unele scrise chiar de cercetători, în timpul unui rezidenţiat într-un laborator de bio-chimie. (Sper să încep un nou astfel de rezidenţiat, într-un laborator cu un alt profil, odată ce se încheie perioada de izolare.)
Revenind – am descoperit că există multe asemănări între știință și arta scrisului: ambele implică dorinţa de a descoperi lumea şi abilitatea de a imagina situaţii inexistente în prezent. „Povestea” joacă un rol important în experimentele ştiinţifice, de exemplu. Ca să conchid, pregătirea mea universitară mi-a accentuat curiozitatea și, așa cum deja am spus, meseria de jurnalist m-a antrenat pentru concizie, astfel că am ajuns o scriitoare de povestiri scurte şi de poezii.
D.P.: În colecţia Terms and Conditions există câteva poezii care pornesc de la observaţii științifice particulare. Vă referiţi la „societatea” furnicilor, la ritualurile păsărilor, la teoria relativității lui Einstein, folosiţi cuvinte rare ca „propriocepţie” sau terminologie inginerească. Poeziile în cauză nu sunt neapărat despre un mecanism de ceas, despre turbine eoliene sau despre gazometre. Ce ne puteți spune despre acești termeni neconvenționali (și mai degrabă prozaici) pe care îi folosiți în poezia dvs.? Și care este relația între ştiinţă şi inefabilul omenesc pe care o construiţi cu ajutorul poeziei?
Tania Hershman: Sunt un pic fană a „prozaicului”, având în vedere că am scris atâta vreme proză – ficțiune și non-ficțiune. Cred, de asemenea, cu tărie în folosirea unui limbaj simplu în scris, nu am văzut niciodată utilitatea vocabularului prea sofisticat la care apelează mulți dintre autori – considerând, poate, că operele lor devin astfel mai „literare”. Nu vreau ca limbajul pe care îl folosesc să stea în calea receptării poeziei.
Acestea fiind spuse, sunt de părere că știința este un adevărat tezaur pentru scriitori, cu terminologia ei de specialitate, pe care o putem „fura” și folosi într-un fel sau altul. De multe ori, atunci când scriu proză sau poezie, pornesc de la o informaţie sau o observaţie ştiinţifică, iar acest lucru mă obligă să strecor termeni specifici, pentru că cei din vocabularul comun nu ajută.
Dar da, poeziile la care te referi nu sunt despre știință, cum nimic din ceea ce scriu, în general, nu este despre ceea ce pare la prima vedere. Mă folosesc de ştiinţă ca metodă de a aborda problemele existenţiale care mă preocupă. Poemul „cu furnici” nu este despre furnici, de exemplu, ci poate vorbi, de fapt, despre comunitate, prietenie, supraviețuire. Am pornit de la un articol fascinant despre furnicile de foc – cei mai mulţi americani le consideră nişte dăunători periculoşi ce trebuie distruşi, dar eu le admir pentru rezilienţa uimitoare care le ajută să supravieţuiască.
E important să subliniez aici că nu urmăresc – nici în proză, nici în poezie – să transmit fapte ştiinţifice „corecte”, nu asta este treaba scriitorului de ficţiune… şi nu încerc să dau lecţii ştiinţifice nimănui. Sper ca textele mele să-l îndemne pe cititor să citească mai mult despre subiectul (ştiinţific) de la care pornesc, dar iarăşi asta nu e treaba mea. Treaba mea este să spun povești, mie în primul rând, şi prin ele să explorez problemele care mă neliniștesc.
D.P.: Cele mai multe dintre poeziile dumneavoastră includ „felii” de viață obișnuită, sau, mai precis, viața văzută prin gesturi mici, simbolice. Într-o epocă de experimente sofisticate literare, nu evitaţi, ba chiar implicaţi deliberat, în Terms and Conditions, noţiuni romantice precum iubirea, iubirea pierdută, speranţa, tristeţea, suferinţa…
Tania Hershman: Ai atins un punct sensibil, e minunat când cineva înţelege exact ce vreau să comunic! Aș dori doar să adaug că am încercat de mai multe ori să scriu şi despre fericire, care este mai puțin populară decât suferința… Da, gravitez în jurul acestor noţiuni, le explorez în scrisul meu, aşa cum doar eu o pot face, cu propriile mele experienţe şi nelinişti de zi cu zi.
D.P.: V-aş invita să ne oprim asupra a două poezii, din care răzbat mesaje de pierdere, de tristeţe intensă – scrise în stiluri diferite. „Life Just Swallows You Up” proiectează imagini mai degrabă suprarealiste, în timp ce a doua („Body”) este scrisă în manieră narativă, diaristică. Cum aţi ales cele două tehnici / stiluri?
Tania Hershman: Tehnica scrisului nu este premeditată, nu fac alegeri conştiente în privinţa scriiturii, mai ales în primele etape. Al doilea poem, „Body”, a fost inspirat de o întâmplare reală din viaţa mea, în timp ce primul, mai suprarealist, e pură ficţiune! În general, încep să scriu atunci când aud un vers în cap, dar acesta nu devine obligatoriu şi cel care va deschide poemul. Odată cu acest vers se conturează însă şi tonul general al poemului. În „Body”, vocea poetică este foarte apropiată de a mea, în timp ce în „Life Just Swallows You Up”, este o voce imaginată, care nu-mi aparţine câtuşi de puţin. Ambele moduri de a scrie îmi plac foarte mult, dar mă simt foarte liberă atunci când imaginez, iar scrisul este suprarealist, pentru că multe dintre prozele mele scurte sunt scrise astfel. De asemenea, îmi place să mixez stilurile, să dau fiecărui poem forma pe care o cere… Oricum, după prima schiţă, încep să tai, să rescriu – e un proces care îmi place foarte mult.
D.P.: Împrumut o sintagmă dintr-o poezie (e chiar ultima din colecţia dvs.) – „cheia este să nu lupți” – ca să vă întreb dacă aceasta defineşte, într-un fel sau altul, arta scrisului sau / și modul dumneavoastră de a trăi?
Tania Hershman: Nu am privit niciodată arta scrisului în termeni de zbucium, de luptă. Mă simt foarte norocoasă că, în ultimii 20 de ani, am fost validată pentru ceea ce fac, mi s-a permis să continui să scriu în felul în care vreau eu – lucru care se întâmplă destul de rar, recunosc. Eu sunt o stoică de felul meu, (stoicismul e o filozofie excelentă), renunţ la ceea ce ştiu că nu pot controla, mă concentrez pe ceea ce am aici şi acum. M-am educat pe cât posibil să nu-mi doresc ce nu pot obţine, nu-mi fac griji că munca mea nu este apreciată sau că nu câştig nu ştiu ce premii etc… Sunt recunoscătoare că pot trăi aşa, că pot scrie ce şi cum vreau, că sunt publicată de edituri mici şi de reviste, că am cititori – chiar şi de pe alte meleaguri, cum sunteţi voi! Nimic nu mă emoţionează mai tare decât mesajul vreunui cititor care îmi transmite că ceva anume din ceea ce-am scris l-a impresionat în mod deosebit, i-a vorbit pe limba lui. Nu cunosc o bucurie mai mare decât asta!
D.P.: Unele dintre poeziile dumneavoastră au o aşezare atipică în pagină – împletiţi două voci / mesaje poetice într-un singur vers, folosiţi spaţii mai lungi sau mai scurte între cuvinte, iar în „Interview with a Wind Turbine”, un fragment din poem este scris în oglindă. Ne puteţi da mai multe amănunte despre aceste formule şi modalităţi de redactare?
Tania Hershman: Așa cum spuneam mai devreme, nu premeditez nici stilul, nici tehnicile de redactare; multe dintre poemele acestei colecţii provin din idei disparate care mi-au răsărit în minte şi de care m-am folosit ulterior ca de nişte remindere.
Apoi, pentru mine este foarte importantă „joaca” – îmi place să mă joc cu cuvintele, cu formulele poetice, să găsesc forma cea mai potrivită pentru un anumit conţinut. Într-o paranteză, nu mi se pare nefiresc, ca autor de ficțiune, să dialoghez cu un obiect neînsuflețit, precum o turbină eoliană. Încerc să exprim cât mai bine ceea ce am de spus, nu să fac uz de „găselniţe” insolite. Vorbind punctual despre „Interview with a Wind Turbine”, aş vrea să subliniez că editoarea de la „Nine Arches” este cea care a sugerat aspectul oglinzii – eu am scris întrebările puse turbinei (prima parte), iar ea a sugerat să scriu şi răspunsurile, dar să le publicăm pe pagina opusă, cu susul în jos. Un editor bun e mană cerească!
D.P.: După ce aţi scris, mult timp, doar povestiri (și flash fiction), aţi decis să publicaţi o colecție de poezii. Cum s-a întâmplat trecerea la un alt gen? Nu în ultimul rând, intenționați să mai scrieți poezie?
Tania Hershman: Nu mi-a plăcut poezia la şcoală, nu m-am conectat cu ea și nu am citit poezie nici după terminarea gimnaziului. Eram puţin speriată – de poezie, de poeți. Mi se părea că am nevoie de cunoştinţe temeinice de literatură engleză pentru a începe să citesc versuri, apoi, desigur, m-am înscris la o facultate cu profil ştiinţific.
Dar când mi-a fost publicată prima carte de povestiri, dintre care jumătate sunt scurte şi foarte scurte (flash), un critic m-a întrebat de ce nu am denumit acele mini-ficţiuni – „poezii”. Abia atunci a început cu adevărat călătoria mea, lentă, spre poezie. Nu văd nicio contradicţie aici, cred că proza scurtă şi poezia sunt verişoare primare – amândouă iubesc concizia, apreciază importanţa nu doar a fiecărui cuvânt, ci şi a spaţiului dintre acestea. Când mi-am învins teama, în sfârșit, când am înţeles ce înseamnă trecerea de la un vers la altul şi ce pot spune cu fiecare rând scris, m-am îndrăgostit de genul liric. Am citit multe poezii, de tot felul, iar atunci când, în sfârşit, am şi scris, poezia mi-a permis, cum ziceam înainte, să fac ceva ce nu am vrut niciodată să fac în proza scurtă – şi anume să-mi folosesc experienţele de viaţă mai direct (ca în exemplul poemului „Body”). Acum, mi se pare uimitor acest instrument.
De exemplu, în recenta mea carte de pamflete poetice, How High Did She Fly, jumătate dintre poezii sunt o replică la piesa de teatru The Crucible (Creuzetul) a lui Arthur Miller, pe care am văzut-o când aveam 16 ani. Până să descopăr poezia, nu aveam o modalitate de a comenta acel text. Sunt încântată de ce a ieşit.
Acum scriu orice – ficțiune, poezie, non-ficțiune sau texte-hibrid, greu de clasificat. În ceea ce mă priveşte, genul hibrid este foarte ofertant şi eliberator, aşa mi-am scris şi lucrarea de doctorat în scriere creativă, iar volumul literar hibrid pe care l-am publicat la mica editură Guillemot Press – cu titlul and what if we were all allowed to disappear – este alcătuit din poezie, ficţiune şi non-ficţiune, fragmente care se deplasează dinspre o formă spre alta sau spre mai multe, întocmai ca în fizica particulelor.
Anul trecut am mai scris încă un volum de acest fel şi lucrez la o a treia carte de memorii creative despre timp. Trebuie să-i pun punct cât mai repede, altfel nu o s-o mai termin niciodată.
Tania Hershman | Sursa foto: Taniahershman.com
__________
Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
