Mihók Tamás (n. 1991, Oradea) este poet și traducător literar. Și-a luat doctoratul în Litere cu o teză despre Bihorul poetic postbelic (coord.: Al. Cistelecan). În prezent, este redactor la Editura Cartea Românească. A publicat volumele de poezie: Șantier în rai (2013), winrar de tot (2015), cuticular (2017) și cuticulum vitae (în limba maghiară, 2017), biocharia. ritual ecolatru (2020).
***
Dana Pătrănoiu: Pentru că se vorbește mult despre „postuman” (o tendință bine conturată în poezia contemporană), care ar fi definiția și specificitatea conceptului, așa cum îl aplici și îl putem descoperi în poezia ta?
Mihók Tamás: Postuman-ul, ca epistemă, reprezintă o serie de mutații la nivelul conștiinței colective, survenite odată cu pătrunderea în discursul public a celor mai noi realități socio-economice și de mediu. Cei mai mulți teoreticieni, printre care și Rosi Braidotti, pun ideologia postumană în corelație cu progresismul anti-capitalist al criticii ecologiste.
În biocharia. ritual ecolatru am încercat să creez un teren poetic propice semnalării acestei crize a capitalismului avansat. De altfel, nu întâmplător e sănătatea mediului înconjurător invers proporțională cu izbânzile capitalismului: studiile arată că acest regim socio-economic, așa cum funcționează el azi, poate exista numai în măsura în care i se permite să crească exponențial. Și-atunci, dacă piața nu se reglementează în funcție de cerere, ci algoritmii profitului reglementează piața, se ajunge, iată, la paradoxuri greu de digerat. Avem instrumente de cercetare ultra-avansate, arme nucleare, dar nu putem salva niște specii de animale de la dispariție, avem suficiente resurse pentru populația întregului glob, dar nu putem stârpi decesele din cauza lipsei de hrană. Ironic, puțin spus.
Iminența unei implozii la nivel global m-a determinat să caut metode de eliminare a parazitărilor nenecesare și am găsit că un bun punct de pornire în acest sens ar putea fi anarhia, identitară și relațională deopotrivă: întâi renunțarea la exclusivismul iluminist ce glorifică rațiunea, pe urmă apelul la alianțe (la prima vedere bizare) între indivizii diferitelor specii, altoiri, hibridizări chiar. Ideea principală a biochariei stă în descentrarea identitară a subiectului în vederea implicării celorlalte ființe (până atunci doar simpli agenți ce asigurau șlefuirea soclului eului liric – un impostor).
D.P.: De ce accentul pe biologic & ecologic (bio și eco din titlul și subtitlul volumului tău) într-un univers în care cele trei regnuri – mineral, vegetal și animal – coabitează simbiotic, pe alocuri, cu tehnologia?
Mihók Tamás: Cum am mai spus, e vorba de revendicarea unor drepturi fundamentale de către unele viețuitoare care, de-a lungul antropocen-ului, au fost exploatate pe baza proclamării sufletului/spiritului ca element de diferențiere („Cuget, deci exist”, cunoaștem sursa). Fel de fel de experimente deocheate au încercat să demonstreze, de-a lungul timpului, că animalele nu simt durere, că reacțiile lor la tortură sunt pur musculare. Acestea, coroborate cu ignoranța și perfidia specifice homo sapienșilor, au permis elaborarea unor etici ce favorizează delectarea și amuzarea omului (grădini zoologice, circuri, laboratoare, ferme în care animalele sunt crescute în condiții deplorabile), privând necuvântătoarele de libertate.
Cele trei regnuri coabitează cu tehnologia fiindcă, în afară de extincția voluntară a omului, numai aceasta mai reprezintă o cale de salvare a ecosistemelor. Doar creând o lume cu mai puțină distracție iresponsabilă a privilegiaților și cu mai multe politici aspre privind companiile-gigant mai poate fi evitat un dezastru de proporții, iar pentru asta e nevoie – înainte de toate – de infrastructură și mașinării complexe, așadar de tehnologie. Iar problema cu roboții e una extrinsecă lor: scopul cu care au fost creați e incompatibil cu regulile capitalismului (vezi Jason Hickel, Less is More: How Degrowth Will Save the World), prin urmare demonizarea lor gratuită ar fi, din punctul meu de vedere, un act de ipocrizie.
D.P.: Cum ai creat spațiul artificial (dacă îmi permiți), post-cataclismic și distopic din „biocharia”? Și, punctual, cum ai construit concret biocenozele specifice din poemele tale – transpuse prin imagini puternice, dar greu de asimilat, care bruschează deopotrivă retina și mentalul cititorului?
Mihók Tamás: Biocharia constă în simulările unui organism supra-uman, natura; în misiuni și comenzi ce perturbă axiologia lumii moderne. Poemele de aici prezintă interdependența unor reacții experimentale din cadrul unor biocenoze hiper-eterogene, a căror existență frizează dimensiuni nebănuite. Construirea lor e tributară, aș zice, științelor naturii, biotehnologiilor și oniricului.
D.P.: În poeziile tale „pietrele par să se reproducă”, iar „algele au camere montate în spori”. Te-aș întreba cum mai sunt oamenii (ce-a mai rămas din ei) după ce au învățat să „depună icre cu dublă calitate”?
Mihók Tamás: Icrele cu dublă calitate tot peștii le depun, însă, într-adevăr, instanța poetică e în acest poem, ingrediente, una personificatoare. Oamenii din biocharia sunt de două tipuri. Cei ce se baricadează în turnuri de fildeș dispar, iar cei ce își găsesc echilibrul în natură, îngânându-i ritmurile, supraviețuiesc.
D.P.: Vorbește-mi puțin despre multiplele registre lingvistice – cuvintele simple, uneori populare sau chiar vetuste, în juxtapunere cu vocabularul tehnologic și, nu în puține instanțe, cu terminologia savantă - pe care le accesezi în poezia ta. Despre ritmul alert al discursului tău, bulversat (cu intenție?) de necesitatea unor repetate decodificări din partea cititorul.
Mihók Tamás: Orice habitat e pluristratificat. La fel și poezia, care e un câmp de luptă al tuturor termenilor existenți – și cei pe cale de dispariție, asemeni speciilor de plante sau animale, au dreptul la viață și, deci, pot reprezenta câte un nod unic și irepetabil în această rețea care e limbajul.
Cât despre ritmul alert, acesta reflectă agonia unui timp prezent ce accelerează mai vertiginos ca niciodată. Dacă altădată percepția umană avea răgaz să capteze formele prezentului în profunzimea lor, astăzi – cel mai probabil din cauza cantății informaționale împovărătoare și a interconectivității permanente – tot ce mai reușim să sesizăm e stratul de la suprafață. Iar goana asta ne sedimentează undeva-n subconștient frânturi de realitate, de aici și activarea recuzitei suprarealiste pe alocuri.
D.P.: Două instanțe poetice distincte sunt însoțite de grafică. Dacă „pământul s-a născut în zodia taur” este o pauză binemeritată de respirație în fluxul volumului, „inger-ingeraș” pare un popas mai lung, gândit să intrige, să sporească misterul. Ce-au în comun bafta vacii din Jalgaon, năpasta cobrei din Hai Phong și scrâșnetul poeților din Abaddon?
Mihók Tamás: Inger-ingeraș, valorificând un fel de calambur ontologico-trofic (înger – a ingera), juxtapune mai mult sau mai puțin fățiș simbolistici antitetice, specii de animale și plante considerate sacre în unele țări versus animale exploatate în industria alimentară, în altele. Poeții sunt doar nota de subsol.
D.P.: Există un poem anume în colecția ta, cu o istorie (a scrierii sale) ce ar merita povestită – și, dacă da, care ar fi povestea? Și o alta: există vreun poem, care, în intenția auctorială, conține concentrat și sublimat mesajul întregului volum?
Mihók Tamás: Da, look back in anthropocene, care e, așa cum am lăsat de înțeles și în subtitlu, un poem reciclat. Îi citisem o primă variantă, biografistă și profund egocentrică, la un club de lectură. Reacțiile nefavorabile de acolo, deși amendând cu totul și cu totul altceva, m-au făcut să rescriu textul extrăgând eul din peisaj. Bine, a rămas acolo un pronume la persoana întâi singular, dar acela e doar o fosilă. Vreau să cred că astfel am extins miza poemului de la smiorcăiala autosuficientă la un act de protest verde.
Ca răspuns la a doua întrebare, las link către mini-playlistul de videopoeme realizate pe baza textelor din volum (cred că acesta surprinde fidel dinamismul specific):
D.P.: Creatorul „biochariei” permite cititorilor să întrevadă măcar speranța unei revitalizări planetare / apariția unui nou ciclu de viață pe ruinele lumii vechi (care agonizează interior)?
Mihók Tamás: Bineînțeles. Biocharia nu are o agendă alarmist-nihilistă. Mai degrabă aș zice că recurge la ciclicitate. Prin ruga neo-panteistă din finalul volumului m-am străduit să păstrez șansele oricărei scenarii.
D.P.: Scurt, de final - numește câțiva poeți/poete care îți influențează (ți-au influențat) propria poezie sau din a căror familie consideri că faci parte.
Mihók Tamás: W.S. Merwin, Julia Fiedorczuk, Bruno Galluccio, Gellu Naum, Závada Péter, Sirokai Mátyás, Tóth Kinga, Gabi Eftimie, v. leac, Andrei Doboș, Vasile Mihalache, Anca Bucur, Bogdan Tiutiu.
__________
jertfar
am văzut trunchiuri retezate la înălțimea gleznei
tihnă ielelor acupunctura lemnului pe pieile albe
gheare de pisică scrijelind vizeta astronauților
creier de șoarece pisat perfecționând danturi
bătrâni cu ochelari fumurii înghețați în azot lichid
portaluri pornind din buncăr aterizând în samovar
am văzut un copac de ultimă generație și am îngenuncheat
printre rădăcinile lui fragede articulațiile noastre
jucau alba-neagra c-un bob de năut
blufau rușinea măsluiau iluminarea
liană
ne întâlneam la mijlocul drumului
și adunam balega tu înger eu mistreț
tu transparent eu colorat de o mână
de copil subnutrit
furcile noastre de fontă stratificau epocile
coloniale când înțepam miezul fierbinte
al pământului inima ne avertiza
duminica ne baricadăm în porumbar
fluieram în fân furnicile ne tropăiau
în urechi noaptea îți depuneai
aura pe fildeșul meu lactic
ne gâdila o tovărășie nebuloasă
.ffw
Creation comes out of vulnerability, doesn't it?
Some kind of attunement to something that isn't you.
Timothy Morton,
scrisoare către Björk, 04/24
am ieșit în lume și stepa era moale
grunjii prezenta o porozitate redusă
am ieșit în lume și căpițe de fân căptușeau lumina
am ieșit în lume și lângă cortul circului
au fost sesizată urme de fecale
am ieșit în lume și bitumul parcării încă frigea
am ieșit în lume și tocmai săpau casa liftului
totul era înconjurat de plexiglas și fibră optică
am ieșit în lume și raze laser
mi-au penetrat șira spinării
am ieșit
și lumea agoniza-n interior
se resorbea
(Mihók Tamás, biocharia. ritual ecolatru, Editura FrACTalia, 2020, 72 pagini)
Mihók Tamás | Sursa foto: Arhivă personală M.T.
__________
Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
