Amintind prin intensitatea (violența?) trăirilor, prin directețea, uneori chiar prin radicalismul aserțiunilor de rusoaica Galina Râmbu și, într-o anumită măsură, de Veronica Ștefăneț, o altă tânără poetă de peste Prut, o cană de noviciuk este, cred, în primul rând, poezia unei conștiințe a inadaptării - la o viață de familie marcată de dizarmonii și disfuncționalități, la cutumele vetuste ale unei rânduieli patriarhale și mai apoi, dar nu pe ultimul plan, la o macrosocietate anemiată de corupție și sărăcie.
O poezie așadar autobiografistă - confesivă și tranzitivă deopotrivă -, care explorează teritorii sensibile ale universului personal (în cercuri concentrice de interes) și antrenează cvasi-inepuizabile resurse de durere lăuntrică. O poezie sub semnul revoltei sistemice și al decompensării psihice. Relevant în acest sens este poemul - „status-quo” din deschidere, în care poeta își cartografiază existența, cu bucuriile și angoasele, cu preocupările și îngrijorările ei, jalonând astfel întregul volum o cană de noviciuk: „astăzi am aflat că manuscrisul meu de poeme / va fi publicat / însă mai mizerabilă de atât nu voi mai fi niciodată / plânsă&singură&neputincioasă / cum nu fac niciun ban pe scris / şi nu aduc onoare familiei prin măritiş / am 25 de ani şi încă locuiesc cu ai mei”.
Lena Chilari își spune păsurile pe șleau, fără pudibonderii psihologice și lingvistice. Cuvintele erup vulcanic, filamentate cu un miez dur, și catapultează „felii” de viață - cu rechizitorii (mai rar cu elogii) incluse - către afectele receptorilor. Autoarea își trage de mânecă cititorul, îl transformă în interlocutor, îi solicită atenția și implicarea în povestea ei, care devine permeabil și a lui, textul poetic parcurgând etape, migrând finalmente într-un exotext, în căutarea unui catharsis (poate) mutual - „ poezia mea nu e cuvânt frumos şi rimă / poezia mea e trăire apoi durere / apoi cerneală apoi tastatură / apoi agonie apoi plăcere / şi în sfârşit vindecare”.
Din altă perspectivă, volumul se dezvoltă coerent în jurul unor laitmotive, pe scheletul unui jurnal intim vag adolescentin, în care își găsesc loc întâmplări de zi cu zi, amintiri, portrete, cugetări, declarații de dragoste sau ură. Chipul tatălui, cu o aură mitologizantă - „tatăl meu e un bărbat / renăscut în scoica cernoziomului / fermentat în fruntea şi în coapsa / comunismului / tatăl meu nu credea în dumnezeu / până nu i-a bătut în uşă şi / nu l-a sărutat pe obrazul cusut” (tatăl meu și-a dorit o minge) - este cel mai consistent și bine decupat în tumultul poetic. Figura paternă protectoare atrage magnetic emoții filiale pozitive la gradul superlativ - duioșia fără margini, încrederea totală, dragostea necondiționată -, iar versurile capătă o incandescență plină de candoare: „pe tata pot doar să-l iubesc / pe când el nu a fost iubit de părinţii săi / pe tata pot doar să-l ridic în slăvi” (ziua în care am plâns împreună cu tata).
Antitetică în binomul parental, figura maternă - „o mamă loveless” - este schițată în tușe caricaturale, ce obscurizează sau aruncă o lumină „otrăvită” asupra personajului - „sunt liberă şi mă iert / pentru o mamă ce devorează bomboane / dintr-o pungă transparentă / şi trebuie tratată ca atare. //sunt liberă şi mă iert / pentru braţul gras al mamei care mi-a acoperit faţa / m-a strâns de craniu / şi care trebuie tratat ca atare” (sechelele ne definesc fiinţa). Portretul de familie este întregit de o bunică, urcată, după dispariția fizică, pe un piedestal sacral, dar evocată cu gingășie melancolică („bunica mea credea în cel de sus / precum eu credeam în femeia / cu părul dulce cărunt / aşezat în basma”), de un frate care „mi-a fost călău”, de un unchi nemulțumit că nepoata lui nu intră în rândul lumii, de un copil „zglobiu” (al altcuiva), asupra căruia tânăra poetă proiectează reprezentarea propriului (viitor, posibil) copil, în filigranul metaforizant al imaginii cristice (antologabilul poem pieta).
Decepția în dragoste poartă un nume anunțat de autoare chiar din motto-ul volumului. Și, totuși, iubirea erotică este o prezență mai degrabă discretă, nu îndeajuns de bine conturată (nu pe de-a-ntregul consumată) pe parcursul volumului, poate și pentru că Lena Chilari, trecând de la Ion „datorită căruia am început să scriu” la un exotic, „frumos și tânăr”, fatmir, voalează și mixeaxă experiențe, eșuate sau nu, prea ușor recognoscibile.
Dincolo de universul familial și de cercul imediat următor - al apropiaților, (foști) iubiți, prieteni/prietene -, dar racordate la acestea, se întinde teritoriul ostil al unor relații sociale bazate pe cutume retrograde, apoi ariditatea neospitalieră a unei societăți tarate. Revolta poetei capătă inflexiuni feministe în „unchiul meu îmi spune că nu sunt / capabilă de nimic şi ar trebui să / mă mărit ca să nu simt că / trăiesc degeaba ca femelă” (wong kar-wai îmi spune) sau manifest sociale, atunci când amendează realitatea distopică - „vremurile au ajuns / de somnambulism acut, consumerism glovo, / viitor incert adus la pachet, sărăcie, defrişări, / guvern corupt, ţară a nimănui, climate change, / poluare intensă, foamete şi violenţă.” (nu înțeleg oamenii care dorm prea mult). Odată ajunsă aici, aș spune că o formulă poetică inspirată, folosită pe alocuri de Lena Chilari, este cea în care discursul se ambiguizează prin juxtapunerea planurilor de interes/cercurilor tematice, astfel încât demarcarea teritoriului intimist/personal de cel civic/activist devine dificilă (și inutilă).
Există prea puțină decontracție într-o poezie care vorbește despre drame existențiale și sfâșieri sufletești, care, organic și programatic, se ia foarte în serios chiar și atunci când apelează la un registru jocular: „a absenţa mamei / b bani / c chilari / d de ce dracu sunt aici” (alfabet). Lirica de debut a Lenei Chilari este una a patimei/pasiunii care produce combustie totală. o cană de noviciok la bătrânețe propune, așadar, o poezie a esențelor tari, a albului și negrului care au evacuat nuanțele intermediare - inadecvate probabil unei sensibilități hipertrofiate care alege să comunice adevăruri dureroase în cheie imuabilă.
__________
Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
